Lloyd's Comedy Pub , București
vineri, 28 martie, ora 20:00
Un hibrid unic între stand-up comedy și teatru de pub, „De ce fug bărbații” este un one-man show sincer, amuzant și surprinzător, scris, regizat și jucat de Andrei Garici. Nu pentru că nu și-ar permite o echipă întreagă, ci pentru că unele lucruri sunt mai bune făcute pe cont propriu… ca o despărțire bine pusă la punct.
Spectacolul este dedicat celor singuri, dar mai ales celor singuri în cuplu. Pe scenă, vei regăsi situații familiare, replici pe care ai vrut mereu să le spui și dileme la care încă nu ai găsit răspuns. După o oră de râs (și poate un pic de introspecție), s-ar putea să pleci cu o idee clară despre cum să-ți salvezi relația… sau cum să o închei cu stil.
Unde? Lloyd’s Comedy Pub, București. Locație centrală, băuturi ieftine și o toaletă mai curată decât sufletul tău după un ghosting reușit.
Când? 28 martie, ora 20:00
Oferta pentru cupluri: Cumpără două bilete și plătești mai puțin – pentru că orice relație are nevoie de o reducere din când în când!
Rezervări la: 0725 866 977
Vino să râzi, să plângi și să descoperi cum un show de comedie poate fi mai eficient decât 10 ședințe de terapie! Nu garantăm rezultate, dar măcar e mai ieftin.
Hai să facem dintr-o banală seară de vineri, una memorabilă, de râs!
Fără câteva reguli de bun simț, viața e pustiu:
Pentru ca spectacolul să decurgă în condiții civilizate, te rugăm să ajungi la locație la timp. De preferat cu 30 de minute înainte de show. Nu vrem să te grăbim, vrem să te auzim cum râzi, nu cum gâfâi.
Biletele pot fi prezentate atât în format fizic (dacă nu-ți pasă de păduri și vrei să le printezi), cât și în format digital (adică pe telefon).
Biletele îți asigură loc, dar trebuie să știi că, în funcție de spațiu, este posibil să stai lângă alte persoane la masă. Așa e la stand-up, ai șanse să cunoști oameni noi.
Nu filma, nu comenta și n-o lua personal. Show-ul nu este despre tine, este pentru tine.
Te avertizăm că la show-urile noastre accesul minorilor sub 16 ani nu este permis. Nu spunem că suntem vulgari, dar nu suntem nici Gașca Zurli.
În caz de Doamne ferește și se anulează spectacolul, vei fi notificat pe email, iar banii pe bilete ți se vor returna în aproximativ 7 zile lucrătoare.