Casa de Cultura a Sindicatelor Suceava, Suceava
marți, 29 aprilie, ora 12:00
Acest spectacol captivant îi va purta pe cei mici și pe părinții lor într-o aventură magică alături de îndrăgitele personaje din Țara de Nicăieri.
Muzica va fi interpretată live de Liber Artis Orchestra, sub bagheta dirijoarei Dalma Toadere. De asemenea, pe scenă vor evolua soliștii studioului de operă „Lya Hubic” al Operei Naționale Române Cluj, oferind un spectacol vibrant și plin de emoție. Regia este scrisă de Iulian Sandu.
„Peter Pan” este o operă pentru copii, adusă pentru prima dată în fața publicului din Suceava, într-o producție ce impresionează prin costume excepționale și decoruri spectaculoase, menite să redea farmecul poveștii într-un mod unic și fascinant. Libretul este scris de Eugen Rotaru, iar muzica de Laurențiu Profeta.
„Peter Pan” este un spectacol muzical interactiv, destinat copiilor cu vârsta recomandată între 6 și 13 ani, dar potrivit și pentru întreaga familie.
Prin această premieră, Suceava se alătură marilor orașe care au găzduit producții muzicale de înaltă calitate dedicate copiilor. Spectacolul îmbină muzica, teatrul și fantezia, oferindu-le celor mici ocazia de a descoperi frumusețea artei lirice într-un mod accesibil și fermecător.
Vă invităm să ne fiți alături la această călătorie magică alături de Peter Pan și prietenii săi!