Bilete Tati care iubesc - editia 2026 - 10 oct, ora 09:00 - Hollywood Multiplex din Mall Vitan

Tati care iubesc - editia 2026

Hollywood Multiplex din Mall Vitan, București

sâmbătă, 10 octombrie, ora 09:00 acces de la 08:30

Acces General - Early Bird
120 lei50 lei
Dacă ai un cod de voucher, click aici

Retur permis cu asigurare Flex-EnGarde

După plată, persoanele juridice pot solicita factura pe iabilet.ro/facturi

Vino sâmbătă, 10 octombrie 2026, între orele 9:00 și 14:00, la Hollywood Multiplex din București Mall Vitan din Sector 3, București, la a treia ediție a evenimentului Tați care iubesc!

Evenimentul este dedicat exclusiv bărbaților – fie că sunt tați cu copii mici sau adolescenți, fie că sunt la început de drum sau deja cu experiență – și își propune să ofere un spațiu sigur, de încredere, în care să primească inspirație, răspunsuri și sprijin.

Programul evenimentului:

8:35 – 9:30 – Primire invitați
09:00 – 10:00 – Networking
10:00 – 14:00 – Discuții la scenă (cu o pauză de 30 de minute)

Biletele sunt disponibile la prețuri speciale pentru cei care își rezervă locul din timp:

  • Early Bird – 50 leiîn perioada 1–31 august
  • Pre Sale – 80 leiîn perioada 1–30 septembrie
  • Standard – 120 leiîn perioada 1–10 octombrie

 

Felix Tătaru, unul dintre inițiatorii proiectului „Tați care iubesc”, membru fondator al Asociației Părinților Isteți, co-fondator al Radio Itsy Bitsy, fondator al GMP Group, va fi gazda întâlnirii și va avea alături invitați de la care tații prezenți la eveniment vor primi inspirație, pentru a-și îndeplini cu bucurie și autenticitate rolul de părinte și pentru a fi tații de care copiii lor au nevoie.

Ediția din acest an a evenimentului îi are ca invitați pe Titi Aur, Edi Chereji, Mihai Copăceanu, Daniel Donici, Michael Kaiser, Cristian Lăcraru, Ionuț Stanimir și Jean Valvis.

Mihai Copăceanu – Cum abordează un tată discuțiile dificile, dar necesare, cu copilul său?
Mihai Copăceanu este psiholog, doctor în medicină, autor și specialist în adicții, cu o experiență academică și profesională construită în România și în importante centre universitare europene. A studiat psihologia prin burse de cercetare la Universitatea din Bologna, Balliol College – Universitatea Oxford și Universitatea din Londra și a absolvit un program de master în adicții la Institutul de Psihiatrie din cadrul King’s College London.

Este autorul a șapte cărți dedicate unor teme precum adolescența, sănătatea mintală, dependențele și relația dintre părinți și copii. Preocupat constant de educație, cultură și lumea tinerilor, Mihai Copăceanu aduce la „Tați care iubesc” perspectiva psihologului, dar și instrumente concrete pentru acele conversații pe care părinții tind uneori să le amâne. Va vorbi despre cum putem aborda subiectele sensibile cu sinceritate, încredere și apropiere, fără să pierdem legătura cu copilul nostru.

Daniel Donici – Cum crești în același timp trei copii și o companie. Lecțiile pe care niciun MBA nu te învață despre răbdare, priorități și responsabilitate
Daniel Donici este fondatorul Artesana, brandul românesc de lactate artizanale creat din dorința de a aduce gustul autentic și sănătos al copilăriei în casele tuturor românilor. La doar 25 de ani, Daniel a avut curajul să-și asume un pariu îndrăzneț: a pus gaj casele părinților, a accesat fonduri europene și a construit prima fabrică de lactate din Tecuci, fără experiență în domeniu, dar cu o viziune clară și ambiție de nestrămutat. A urmat un drum anevoios, cu insolvență, eșecuri și sacrificii personale, dar a continuat să creadă în misiunea lui: produse din lapte integral, nestandardizat, neomogenizat, pasteurizat la o temperatură blândă, fără aditivi, ambalate exclusiv în sticlă, pentru gust, sănătate și responsabilitate.

Cu o experiență solidă în consultanță financiară și un EMBA în business strategic, Daniel este astăzi una dintre vocile respectate în antreprenoriatul românesc. Dar, dincolo de cifre și funcții, rămâne un om pentru care între „perfect” și „natural” nu există semn de egal. El este, așa cum îl numesc mulți, „tatăl” Artesana – brandul care a crescut odată cu propriii săi copii și care continuă să inspire prin sinceritate, perseverență și respect pentru natură.

La „Tați care iubesc”, el va vorbi despre lecțiile comune dintre antreprenoriat și paternitate: răbdare, asumare, priorități și capacitatea de a rămâne prezent atunci când responsabilitățile par să concureze permanent pentru timpul tău.

Titi Aur – Viața nu are buton de restart. Cele mai importante decizii se iau înainte de a fi prea târziu
Titi Aur este fost campion național de raliuri, multiplu campion al României și unul dintre cei mai cunoscuți specialiști în conducere defensivă și siguranță rutieră. După o carieră de peste 30 de ani în motorsport, a fondat Academia Titi Aur, unde zeci de mii de șoferi au fost pregătiți să înțeleagă mai bine riscurile din trafic și importanța prevenției. Dincolo de performanțele sportive și de activitatea profesională, Titi Aur este tată și consideră că cea mai importantă responsabilitate a unui părinte este să fie prezent, să ofere încredere și să fie un exemplu pentru copiii săi.
La conferința „Tați care iubesc”, el va vorbi despre lecțiile pe care i le-au oferit atât familia, cât și viața petrecută pe circuit și pe șosele, despre echilibrul dintre carieră și viața de acasă și despre cum timpul petrecut împreună cu cei dragi este cea mai valoroasă investiție pe care un tată o poate face.

Cristian Lăcraru – Tehnologia. De la „Uite cum se face” la „Tu cum ai face?”
Cristian Lăcraru este creator de conținut educațional și specialist în integrarea tehnologiei în educație. Creează manuale, ghiduri, lecții și programe educaționale și sprijină școlile să folosească tehnologia într-un mod relevant și aplicat, astfel încât aceasta să contribuie real la procesul de predare și învățare. De asemenea, este tatăl a doi copii, iar ei sunt punctul de plecare al acestui parcurs. Dorința de a le oferi experiențe de învățare mai bune l-a făcut să înceapă să creeze activități și resurse educaționale, transformând treptat această preocupare într-o profesie.

La ediția din acest an a evenimentului „Tați care iubesc”, Cristian Lăcraru va vorbi aborda subiectul tehnologiei din perspectiva schimbării de la „Uite cum se face” la „Tu cum ai face?”.

Ionuț Stanimir – Ce relație cu banii ai moștenit tu de la tatăl tău și ce alegi să nu dai mai departe
Ionuț Stanimir este Director Marketing și Comunicare BCR și unul dintre oamenii din spatele Școala de Bani, cel mai amplu program de educație financiară din România, prin care peste un milion de români au învățat să deschidă mai ușor discuții despre bani și să ia decizii informate. Este, de asemenea, Eisenhower Fellow, parte a unei comunități internaționale de lideri preocupați să construiască impact și punți de înțelegere dincolo de granițe, aparențe și prejudecăți.

La evenimentul din 10 octombrie, Ionuț Stanimir va aduce conversația despre bani într-o zonă profund personală: ce relație cu banii ai moștenit tu de la tatăl tău și ce alegi să nu dai mai departe.

Michael Kaiser – Timp pentru ceea ce contează
Michael Kaiser este Country Lead Sezamo din noiembrie 2025 și face parte de aproape patru ani din echipa de conducere comercială a companiei. Are peste 30 de ani de experiență profesională, acumulată în retail, logistică și business internațional. Înainte de Sezamo, a petrecut 18 ani în cadrul METRO, în diferite poziții comerciale și în trei țări, iar anterior a lucrat șase ani în logistică, la UPS.

O carieră construită în medii dinamice, cu obiective ambițioase și responsabilități numeroase, i-a oferit o perspectivă foarte concretă asupra uneia dintre resursele pe care nu le putem recupera: timpul. La „Tați care iubesc”, Michael va vorbi despre alegerile prin care facem loc lucrurilor cu adevărat importante și despre felul în care ne putem regândi prioritățile într-o viață profesională intensă. Pentru că eficiența nu înseamnă doar să facem mai multe, ci și să păstrăm timp pentru oamenii și momentele care contează.

 

De asemenea, participanții la evenimentul „Tați care iubesc” din 10 octombrie se vor bucura de un moment artistic susținut de talentații elevi ai Școlii Gimnaziale de Arte nr. 5 din București, coordonați de prof. Grajdian Constantin.

TitluInterval
Primire invitați08:35 - 09:30
Networking09:00 - 10:00
Discuții la scenă10:00 - 14:00